IN VIVO, un film despre martiri, martiriu, martiraj.

Martiriul public al eroilor de la Revoluția din 1989 a vorbit societății românești despre cele trei valori creștine: credință, nădejde și dragoste. Mărturiile și mărturisirile domnului doctor Nicolae Constantinescu legate de Revoluția din 1989 aduc o notă profundă, veritabilă și inedită asupra impactului pe care acele momente le-au avut asupra celor prin care cuvântul libertate a ieșit la lumină.

Medicul Nicolae Constantinescu este membru al Academiei de Medicină și al Academiei Oamenilor de Stiință. A fost profesor la Universitatea de Medicină din București. Este unul dintre chirurgii care i-au operat pe cei împușcați la Revoluția din decembrie 1989. A realizat peste 8.000 de operații.

Mărturisește deschis că dintotdeauna a pășit în sala de operații de mână cu Dumnezeu.
Un om irepetabil printre oameni irepetabili, pentru care actul medical este o unire a umanității cu dumnezeirea.
A fost profesor-invitat al Universităților Columbia din SUA și Udine din Italia, dar și al Spitalelor Cochin și Rotschild din Paris și Grosshadern din München.
În anul 2000 a fost distins cu Ordinul Național pentru Merit în grad de comandor. În anul 2003 a primit Ordinul Coroana României în grad de ofițer conferit de Regele Mihai, iar în 2008 a primit Premiul Opera Omnia al Societății de Chirurgie din România.